Acasa » Diverse » Înregistrare incredibilă între Vântu și fostul patron de la Asesoft. Ponta, descris ca o marionetă. Atenție, limbaj licențios

Înregistrare incredibilă între Vântu și fostul patron de la Asesoft. Ponta, descris ca o marionetă. Atenție, limbaj licențios

Victor Ponta este în cea mai nefastă perioadă din cariera sa politică. Contestat vehement de oamenii politici, presă și opinia publică pentru că nu și-a dat demisia din fruntea Guvernului în urma scandalului în care este învinuit de DNA de fapte penale, Victor Ponta a trecut totuși de moțiunea de cenzură din Parlament.

Asta nu înseamnă că problemele sale s-au terminat, cel puțin din punct de vedere al imaginii liderul PSD fiind în cădere liberă. Site-urile care analizează lumea politică din România au scos de la naftalină o înregistrare făcută în urmă cu doar câțiva ani, când, e adevărat, Ponta nu era prim ministru. În dialogul purtat de Vântu și Sebastian Ghiță (fostul patron al echipei de baschet Asesoft), Ponta este prezentat de acesta din urmă ca o marionetă, pe care o folosește pentru rating și audiență la RTV.

Vezi în player-ul VIDEO dialogul dintre Vântu și Ghiță. Faza care face referire la Ponta e la minutul 4.10. Atenție: Limbaj licențios